9,6 miliarde de lei solicitate din fonduri europene in primele trei luni ale anului
În primele trei luni ale anului au fost depuse, pentru accesarea fondurilor europene, proiecte cu o valoare totală de aproape 9,6 miliarde de lei, dintre care au fost aprobate proiecte în valoare de 3,2 miliarde, iar proiectele contractate însumează 3,1 miliarde de lei, potrivit datelor Guvernului.
Membrii Cabinetului au evaluat situaţia proiectelor finanţate din fonduri europene depuse, aprobate şi contractate, dar şi a plăţilor efectuate în perioada 22 decembrie 2008 – 31 martie 2009, în cadrul comitetul interministerial pentru gestionarea fondurilor europene.
Conform raportului prezentat, în perioada 22 decembrie 2008 – 31 martie 2009, au fost depuse în total 1.030 de proiecte, cu o valoare totală de 9,58 miliarde de lei. Dintre acestea, până la sfârşitul lunii martie au fost aprobate 740 de proiecte în valoare de 3,22 miliarde de lei şi au fost contractate 458 de proiecte, însumând 3,1 miliarde de lei.
Nu exista alte articole pe aceasta tema.

